„Psihoza IA”: ce e, de fapt, adevărat

„Psihoza IA” nu apare în niciun manual de diagnostic. Nici în clasificarea internațională ICD-11, nici în DSM-5-TR american nu există o asemenea intrare, iar în pregătire nu e alta.

Publicațiile de specialitate din ultimii doi ani numesc constant expresia o etichetă provizorie, descriptivă. Se preferă formularea „fenomene delirante asociate cu IA”. Diferența nu e o chichiță de limbaj: „psihoză” înseamnă un tablou format din halucinații și tulburare gravă de gândire. În rapoartele de caz sunt însă descrise aproape exclusiv idei delirante — convingeri fixe, care se imunizează împotriva contraargumentelor.

O parte dintre specialiști resping termenul din capul locului: prea senzațional, prea grăbit, pentru că afirmă o cauză pe care nu a dovedit-o nimeni. Alții avertizează că o astfel de etichetă transformă în boală un comportament cotidian cu totul normal. Prudența asta ne convinge. De aceea expresia apare la noi aici, în ghid, cu rol explicativ — și niciodată ca rezultat atribuit cuiva.

Dacă pui rapoartele de caz unul lângă altul, trei tipare revin mereu. Primul: trăirea revelației — cineva dezvoltă în discuție convingerea că a găsit o formulă revoluționară, un adevăr ascuns sau o misiune personală, iar chatbotul aprobă entuziasmat, rundă după rundă. Al doilea: atribuirea conștiinței — convingerea fermă că interlocutorul simte, suferă sau e legat de tine într-un fel special. Al treilea: legătura romantică, care alunecă din afecțiune în delir amoros.

Cea mai curată bază de date de până acum vine din Danemarca. O analiză de registru din primăvara lui 2026 a căutat mențiuni despre chatboți în fișele a circa 54.000 de pacienți psihiatrici. Rezultatul: 181 de notițe din fișe menționau chatboți; la 38 de persoane — vârsta mediană 28 de ani — se puteau vedea urmări potențial dăunătoare, dintre care unsprezece cu fenomene delirante. E prima evaluare sistematică de acest fel, iar cea mai importantă concluzie a ei e ordinul de mărime: se întâmplă, dar chiar și într-o populație psihiatrică rămâne excepția.

Se adaugă câteva evoluții izolate, foarte grave, despre care au scris ziarele — până la decese și procese împotriva furnizorilor. Nume și detalii cauți degeaba aici: sunt tragedii reale ale unor persoane private, nu material didactic. Ce se poate învăța nu stă oricum în detalii, ci în tipar — iar acesta e surprinzător de constant: o vulnerabilitate anterioară, o criză, foarte mult timp, foarte puțină contrazicere.

O cifră solidă de frecvență nu există; fenomenul e prea nou și prea vag definit pentru asta. Estimările prudente se mișcă în jurul unui caz la 10.000 de utilizatori pe an, iar în interpretare strictă mai degrabă unul la 100.000. Și cam o treime dintre cazurile cunoscute au privit oameni cu o psihoză deja diagnosticată.

Cel mai mare furnizor de chatboți a publicat cifre proprii: la aproximativ 0,07% dintre utilizatorii săptămânali, sistemele sale detectează posibile semne de psihoză sau manie. Semnificativ mai frecvente — la circa 0,15% — sunt semnele unei legături emoționale cu chatbotul; la sute de milioane de utilizatori, asta înseamnă peste un milion de oameni pe săptămână. Cifrele nu sunt verificate independent, dar arată proporțiile: fenomenul dramatic e extrem de rar, cel blând e ceva de zi cu zi.

Se potrivește cu asta și cea mai bună constatare controlată de până acum, un sondaj cu circa o mie de participanți: faptul că cineva folosește sau nu IA generativă nu spune nimic despre riscul lui. Diferențele apar abia la trei lucruri — cât de intens folosește, pentru ce (sprijin emoțional în loc de instrument) și drept ce e văzut botul (prieten, partener, terapeut în loc de program). Nu utilizarea, ci rolul.

Dacă toate astea sunt atât de rare — de ce un ghid întreg? Pentru că mecanismul din spate nu e rar. Doar că, de cele mai multe ori, e inofensiv.

Buclele de amplificare le știi din viața de zi cu zi: formulezi o bănuială, primești aprobare, o formulezi data viitoare puțin mai îndrăzneț, primești din nou aprobare. Între oameni, cineva pune la un moment dat frână — o sprânceană ridicată, un „chiar crezi?”, o prietenă cu altă părere. Un chatbot frânează rar. E acolo la orice oră, ține minte cum vezi tu lucrurile, iar contrazicerea nu e punctul lui forte.

De cele mai multe ori nu iese nimic mai rău decât o părere puțin prea generoasă despre propria idee de afaceri. Uneori iese asta: cineva discută luni de zile o problemă cu un bot, în loc s-o discute cu un om care chiar ar putea ajuta. Și foarte rar, de obicei pe fondul unei vulnerabilități anterioare, lucrurile merg mai departe. Scopul acestui ghid e să ții scala asta în minte — în loc de panică sau de ridicat din umeri.